Sari direct la conținut

„Simion se teme că întrebările pot să-i spargă capul?”. CTP, reacție dură după ce jurnaliștii Digi24 au fost filmați de liderul AUR fără știrea lor 

HotNews.ro
Cristian Tudor Popescu, Foto: Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda
Cristian Tudor Popescu, Foto: Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a reacționat, marți, după ce George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, a publicat o discuție cu jurnaliști Digi24 despre care postul spune că a fost filmată pe ascuns.

„G. Simion a înscenat și filmat fără drept întâlnirea cu jurnaliștii Digi24 ca să zbiere că nu vine la dezbatere, deoarece va fi „asasinat mediatic”. I-a numit pe jurnaliști „asasini mediatici”. Urlă asta reprezentantul unor grupări de asasini câtuși de puțin mediatici cum sunt cei care, adunați în fața Biroului Electoral Central, au aruncat cu pietre și borduri în capul jandarmilor cu scopul de a-i ucide”, a scris, marți, Cristian Tudor Popescu, pe Facebook.

„Cum sunt asasinii cu simbrie aflați în solda preșmierului său, C. Georgescu, sub conducerea criminalului urmărit general Potra, instigator la omor în masă: „Mergeți la București cu parul, cu furca, coasa și toporul. Cei care au arme, să iasă cu armele“. Cum este chiar G. Simion, care îndemna la jupuirea de vii a membrilor BEC”, adaugă el.

Gazetarul continuă: „Pe G. Simion nu-l așteptau la dezbaterea de la Digi24 nici pietre, nici topoare, nici arme de foc. Doar întrebări din partea jurnaliștilor. Se teme G. Simion că întrebările ar putea să-i spargă capul? Dacă ar fi cinstit, inocent și puternic, cum se pretinde, ar avea vreo problemă să le facă față? Are o problemă, pentru că G. Simion minte sfruntat, este vinovat și laș”.

Luni seară, în timp ce Nicușor Dan se afla în studioul Digi 24 pentru o dezbatere la care fusese invitat și George Simion, liderul AUR a publicat pe Facebook o înregistrare video în care el și mai mulți jurnaliști ai postului de televiziune apar discutând în biroul său și candidatul le explică, pe un ton dur, motivele care l-au făcut să refuze invitația de a participa la dezbatere.

„Dumneavoastră vreți să mă chemați la Digi24 să mă umiliți, să vă fac și rating în plus, spunând că este jurnalism echidistant ceea ce faceți? Ar trebui să vă fie rușine!”, le spune George Simion jurnaliștilor Digi 24 în filmarea respectivă, acuzând postul că se ocupă cu „asasinat mediatic”.

Marius Tian, redactorul-șef Digi24, a declarat, pentru HotNews, luni seară, că filmarea a fost făcută în biroul de la Senat al liderului AUR și că acesta „a publicat doar părțile care consideră domnia sa ca îl avantajează electoral”.

Consiliul Național al Audiovizualului a transmis, luni seară, pe Facebook, un comunicat în care „atrage atenția că intimidarea reprezentanților presei, etichetarea lor ca «asasini mediatici» sau folosirea unui limbaj disprețuitor la adresa activității jurnalistice contravin grav valorilor democratice și standardelor europene privind libertatea presei și protecția jurnaliștilor”.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
INTERVIURILE HotNews.ro
OSZAR »