Sari direct la conținut

Baremul de corectare la Română la Evaluarea Națională 2025 a fost publicat

HotNews.ro
Baremul de corectare la Română la Evaluarea Națională 2025 a fost publicat
Elevi în timpul unui examen. Simion Mechno / Agerpres

Baremul de corectare pentru proba scrisă la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2025 a fost publicat la ora 15.00 pe site-ul oficial subiecte.edu.ro și pe HotNews. Documentul conține toate punctajele acordate pentru fiecare cerință din subiectul primit de elevii de clasa a VIII-a.

UPDATE 15:00: Baremul de corectare la Română la Evaluarea Națională 2025 a fost publicat pe site-ul dedicat al Ministerului Educației:

Descarcă de mai jos Baremul de corectare la Română Evaluarea Națională 2025:

Subiectele la Română Evaluarea Națională 2025:

Proba de română a fost prima de la Evaluarea Națională 2025, iar elevii au avut la dispoziție două ore, între 9:00 și 11:00, pentru a rezolva cerințele.

La Subiectul I de la Română Evaluare Națională 2025, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe pe baza a două texte suport, la prima vedere – din romanul „Toate pânzele Sus”, de Radu Tudoran, și un alt fragment de text din povestea celebrei expediții arctice belgiene la care a luat parte Emil Racoviță, „Spre Polul Sud”, scrisă de el însuși.

La Subiectul al II-lea, elevii au avut de scris o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinte o întâmplare dintr-o excursie.

Evaluare Națională 2025. Contestații

Rezultatele inițiale la examenul de Evaluare Națională 2025 vor fi afișate pe 3 iulie, iar noutatea acestui an, ca și în cazul examenului de BAC 2025, este că elevii pot vizualiza lucrările corectate înainte de a decide dacă depun contestație. Potrivit secretarului de stat Florian Lixandru, vizualizarea se face fie în centrul de examen, fie în școala de proveniență, în funcție de caz, notează Edupedu.

Lucrările sunt scanate și încărcate într-o platformă digitală a Ministerului Educației. Aceasta este folosită atât pentru corectare, cât și pentru vizualizare, fără să mai fie nevoie de transportul fizic al lucrărilor între județe.

Fiecare lucrare este corectată de doi profesori din școli diferite. Dacă la un item grilă cei doi nu acordă același punctaj, platforma semnalează automat diferența și le cere să reverifice. Astfel, se reduce riscul de eroare.

Vizualizarea se face în două zile, între 4 și 5 iulie, pe baza unei cereri, în prezența unui profesor.

Cei minori trebuie să vină însoțiți de un părinte. Nu este permisă fotografierea, filmarea sau comentariile despre notă. Dacă observă o problemă (de exemplu, lucrarea altcuiva sau o pagină lipsă), comisia poate cere reîncărcarea și corectarea corectă a lucrării.

Contestațiile pot fi depuse imediat după vizualizare.

Această măsură este o premieră națională, introdusă după ani de solicitări din partea elevilor, părinților și organizațiilor educaționale, și vine pentru a oferi mai multă transparență și încredere în evaluare.

Notele finale vor fi afișate pe 10 iulie 2025.

Calendar Evaluare Națională 2025

  • 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă
  • 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 3 iulie – afișarea rezultatelor inițiale
  • 4-5 iulie – vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor
  • 6-9 iulie – soluționarea contestațiilor
  • 10 iulie – afișarea rezultatelor finale

INTERVIURILE HotNews.ro
OSZAR »