Bezna PSD. Imaginea unică în ultimii 35 de ani care arată unde a dus Ciolacu partidul

În noaptea decisivă pentru România, când linia între extremism și democrație este atât de fină, la sediul PSD a dominat bezna. Un întuneric profetic care exprimă sugestiv starea de spirit a partidului: două înfrângeri la prezidențiale, cel mai mic scor din istorie la parlamentare, un președinte care nu mai depășește 12% la încredere. Inevitabil, urmează decontul, noaptea cuțitelor lungi.

Este pentru prima dată de când relatez despre PSD, și am făcut-o neîntrerupt în ultimii optsprezece ani, când în noaptea alegerilor prezidențiale, în Kiseleff, îmi auzeam pașii. Eram singur în fața unui uriaș care își reduce proporțiile de la un an la altul. Vizualizam un sediu imens, dar gol, un partid mare, dar fără suflu, cu miniștrii la guvernare, dar fără identitate.

Am văzut aici înfrângerile lui Geoană, cu celebra scenă pe care a țopăit ca președinte pentru o noapte, am văzut înfrângerea lui Victor Ponta, recunoscută rapid, eliminarea Vioricăi Dăncilă cu suportul unor lideri social-democrați. L-am văzut pierdut și debulosat pe Marcel Ciolacu în noiembrie 2024, când era în stare să parieze că nimeni nu va câștiga în fața lui Călin Georgescu.

Dar un partid fără miză nu am văzut vreodată. Un partid care nu a știut dacă trebuie să se lupte cu extremismul sau să stea ascuns până românii stabilesc învingătorul. Un partid condus de un lider epuizat, dar care vrea să rămână jupân cu orice preț jucător. Un partid care se uită cu invidie la tânărul concurent extremist de la AUR și la voturile care i-au dispărut în ultimii cinci ani. 

Un partid care are o masă enormă de simpatizanți, dar pe care i-a pierdut fără să știe de ce. Bani le-a dat, a mărit pensii și salarii cu riscul unui deficit gigantic, în presa de partid a pompat bani. Ce mai vor? Nu au idee de ce lumea nu i-a votat, dar evită să se privească cu adevărat în oglindă.

La ora 21.00, în sediul din PSD era un singur demnitar: Ciprian Șerban. Mulți habar nu aveți cine este, dar social-democratul este numărul trei în stat, este președintele Camerei Deputaților. Asta explică și maniera de promovare în PSD. Marcel Ciolacu și Paul Stănescu au venit câteva ore la partid, dar au dispărut până la închiderea urnelor. Câțiva angajați și cam atât. Scriam înaintea alegerilor că liderii se întrebau ce sens are să vină la partid, este un sentiment unic de inutilitate în ultimii 35 de ani.

PSD a devenit o gașcă care decide totul, care se plimbă pe banii NORDIS, fără să aibă sentimentul de jenă. Un nucleu de lideri care decid unde să meargă voturile, o mână abilă care și-a obținut funcțiile și guvernarea prin jocuri subterane cu Klaus Iohannis. Marcel Ciolacu va rămâne în istorie drept președintele contractelor secrete cu presa, peste 50 de milioane de euro a băgat în secret, sfidând orice regulă democratică. Un lider urât în diaspora. 

Ce urmează pentru partid? Sorin Grindeanu este favorit să preia partidul, susținut de prietenul Mihai Tudose. Paul Stănescu s-a despărțit de colegul său din conducere și îi forțează sfârșitul lui Marcel Ciolacu. Se ascut cuțitele, Daniel Băluță aspiră și el la Primăria Capitalei, poate și mai mult, după ce Nicușor Dan se va instala la Palatul Cotroceni.

Nu plâng de mila PSD, fiecare doarme așa cum își așterne. Unii pot spune amuzați că au rămas să păzească partidul de hoți că hoții au plecat la guvernare. 

E noapte și în PSD se ascut cuțitele. Marcel Ciolacu visează să fie cel care va negocia cu viitorul președinte. Dar jocul la două capete făcut permanent de Ciolacu s-ar putea să dispară. Prea mulți s-au săturat de el, acum trebuie să aibă și curajul să i-o spună direct. 

Esența nu este cine conduce PSD, ci cum se va poziționa mai departe. Trebuie să decidă dacă rămâne în opoziție, să se ascundă, sau pune osul să scoată România din deficitul economic la care a contribuit masiv. Ciolacu își sună deja apropiații pentru a le propune opoziția.