Sari direct la conținut

Greta Thunberg afirmă într-un mesaj video preînregistrat că a fost răpită în ape internaționale, în drum spre Fâșia Gaza / Reacția Israelului

HotNews.ro
Greta Thunberg afirmă într-un mesaj video preînregistrat că a fost răpită în ape internaționale, în drum spre Fâșia Gaza / Reacția Israelului
Greta Thunberg, fotografiată alături de alți activiști la Catania, înainte ca nava lor să plece spre Fâșia Gaza, FOTO: Salvatore Cavalli / AP / Profimedia

Activista suedeză Greta Thunberg anunță într-un mesaj video preînregistrat că ea și ceilalți pasageri ai navei „Madleen” ce se îndrepta spre Fâșia Gaza au fost răpiți de forțe israeliene sau care susțin Israelul, în apele internaționale.

„Dacă vedeți această înregistrare video, noi am fost interceptați și răpiți în ape internaționale de forțele israeliene de ocupație sau forțe care susțin Israelul”, a spus ea într-un mesaj video publicat de Coaliţia Flotila Libertăţii, grupul de activiști care a organizat plecarea navei „Madleen” spre exclava palestiniană.

„Îi îndemn pe toți prietenii, familia și camarazii să pună presiune pe guvernul suedez să obțină eliberarea mea și a celorlalți cât mai repede posibil”, a mai spus aceasta.

„Madleen”, un velier aparţinând Coaliţiei Flotila Libertăţii, a părăsit Sicilia la 1 iunie cu destinaţia Gaza pentru a aduce ajutor umanitar şi a „sparge blocada israeliană” impusă teritoriului palestinian, ameninţat de foamete potrivit ONU.

Israelul afirmă că pasagerii navei „Madleen” vor fi trimiși înapoi în țările lor

Ministerul de Externe al Israelului a publicat o înregistrare video în care apar membri ai echipajului „Madleen” stând aliniați, purtând veste de salvare portocalii, în timp ce un soldat le oferă apă și sandvișuri. Thunberg poate fi văzută stând aproape de partea din față a grupului.

Această înregistrare video a fost publicată după cea publicată de Coaliţia Flotila Libertăţii, cu mesajul Gretei Thunberg.

„(Vasul) se îndreaptă în siguranță către țărmurile Israelului. Se așteaptă ca pasagerii să se întoarcă în țările lor de origine”, a transmis Ministerul israelian de Externe într-un mesaj distribuit pe rețeaua de socializare „X” luni dimineața.

Un videoclip separat publicat de Ministerul israelian de Externe pare să arate un membru al Marinei transmițând un mesaj radio navei, spunând că „zona maritimă din largul coastelor Gazei este închisă”.

Într-o transmisiune video în direct de pe navă, activista Yasmin Acar a arătat o substanță albă pe punte, spunând că fusese aruncată asupra vasului. Acar a fost apoi auzită spunând că îi afectează ochii.

Grupul a postat și un videoclip pe Telegram în care apar membri ai echipajului stând în interiorul navei cu mâinile ridicate.

După pierderea contactului cu nava, FFC a început să publice mesaje video preînregistrate de la Thunberg și alți pasageri de la bord.

Israelul a promis în repetate rânduri că va opri nava cu ajutoare din a ajunge în Gaza și a descris ambarcațiunea ca fiind un „iaht de selfie” care transportă „celebrități”.

Israelul anunțase că va intercepta nava pe care se află Greta Thunberg și alți activiști

Ministerul israelian de externe, Israel Katz, a declarat cu o zi în urmă, că a ordonat interceptarea navei pentru a împiedica debarcarea acesteia în Fâșia Gaza.

„I-am instruit pe cei de la Tsahal (n.r. un alt termen pentru forțele armate israeliene) să împiedice nava Madleen să ajungă în Gaza. Antisemitei Greta şi tovarăşilor săi, purtătorii de cuvânt ai propagandei (mişcării islamiste palestiniene) Hamas, le spun clar: întoarceţi-vă pentru că nu veţi ajunge în Gaza”, a declarat ministrul într-un comunicat emis de biroul său.

Şase francezi se află pe această navă închiriată de Coaliţia Flotila Libertăţii, o mişcare pro-palestiniană fondată în 2010. Rima Hassan, eurodeputată LFI apropiată de Jean-Luc Mélenchon, este figura emblematică a grupului. Alături de ea se află doi jurnalişti, Yanis Mhadi şi Omar Faiad, care lucrează pentru media online de stânga Blast şi, respectiv, pentru canalul Al-Jazeera.

La bord se află, de asemenea, o serie de activişti francezi: Pascal Maurieras, marinar în cadrul sindicatului CGT; Reva Viard, o activistă de mediu care a petrecut 39 de zile în 2024 cocoţată în vârful unui platan pentru a se opune tăierii acestuia; Baptiste André, prezentat ca medic. Restul echipajului este multinaţional, inclusiv suedeza Greta Thunberg, un german, un olandez, un brazilian, un turc şi un spaniol, toţi devotaţi cauzei palestiniene.

INTERVIURILE HotNews.ro
OSZAR »