România va avea cel mai mare deficit bugetar din regiune chiar și după ce începe ajustarea fiscală, spune un bancher. Unde vede el cursul euro la final de an

“România va continua să aibă cel mai mare deficit bugetar din regiune, chiar și după ce începe ajustarea fiscală. Povara ajustării va fi suportată de mai multe sectoare ale economiei, conducând la o încetinire a consumului și a investițiilor private. Astfel, cu stimuli interni limitați și cu un context extern incert, România va avea una dintre cele mai reduse rate de creștere din regiunea Europei Centrale și de Est”, spune economistul UniCredit Bank, Anca Negrescu
UniCredit a redus așteptările de creștere economică la 1,0% pentru 2025 și la 1,8% pentru 2026 (de la 1,5%, respectiv 2,1%) .

Negrescu mai explică și faptul că există riscul ca nici în 2026 inflația să nu coboare în intervalul țintă al Băncii Naționale, dat fiind că ne putem confrunta cu noi creșteri ale unor cote de TVA sau cu alte șocuri, cum ar fi o creștere a prețului petrolului. Drept urmare, e posibil ca BNR să aplice o singură reducere a ratei dobânzii de politică monetară în 2025, cu 0,25pp în noiembrie. „Vedem riscuri tot mai mari ca reducerea să fie posibilă abia în 2026”, adaugă ea.
După ce cotația EUR-RON s-a mutat în intervalul de tranzacționare de 5-5,10, economistul UniCredit Bank estimează o mișcare ușoară a cursului în acest interval până la finalul anului, cu un nivel de 5,07 la final de decembrie. „România își va menține ratingul în categoria recomandată investițiilor, dacă nu vor exista întârzieri majore în implementarea programului de guvernare și dacă vom vedea primele îmbunătățiri pe plan fiscal.”, mai spune ea.
Cel mai recent raport macroeconomic al Institutului de Investiții al Grupului UniCredit scoate în evidență faptul că perspectivele economice ale Europei Centrale și de Est depind din ce în ce mai mult de cererea internă, deoarece tensiunile comerciale și evolu ția slabă a sectorului auto european afectează cererea externă. În țările Europei Centrale și de Est (ECE), membre ale UE, UniCredit se așteaptă la o accelerare a creșterii PIB-ului, de la 2,0% în 2024, la 2,2% în 2025 și la 2,5% în 2026.
Intitulat „ Navigating the Tariff Tide/ Navigând pe valul tarifar ”, raportul macroeconomic din iunie 2025 subliniază modul în care consumul gospodăriilor și investițiile finanțate de UE rămân principalii piloni ai rezilienței economice în regiunea ECE. Piețele muncii aflate sub presiune, cu rate relativ scăzute ale șomajului, susțin creșterea salariilor reale și, prin urmare, consumul. În același timp, incertitudinea cu privire la tarifele din SUA și, în unele țări, riscul de derapaj fiscal generează provocări pentru stabilitatea macroeconomică.
„În timp ce tensiunile comerciale și cererea globală slabă creează turbulențe, vedem că economiile ECE se adaptează prin accelerarea motoarelor interne de creștere”, a declarat Mauro Giorgio Marrano , Economist Senior în ECE și unul dintre autorii principali ai secțiunii ECE a raportului. „Această schimbare este alimentată de o creștere puternică a salariilor reale și de plăți accelerate din Facilitatea UE pentru Redresare și Reziliență.”
„Țările care finalizează reformele în termenele de finanțare ale UE vor beneficia cel mai mult.” a adăugat Eszter Gárgyán , FX Strategist CEE și coautor al raportului.
Potrivit publicației, utilizarea Fondului de Redresare și Reziliență (FRR) al UE ar trebui să se intensifice în majoritatea țărilor, cu excepția Ungariei.
Principalele concluzii ale raportului :
- Modelul de creștere își schimbă orientarea spre interior: cererea externă, în special în sectoare precum auto și industria farmaceutică, este limitată de tarifele vamale impuse de SUA. Cu toate acestea, consumul intern rămâne robust, susținut de piețele forței de muncă aflate sub presiune ș i de convergența salariilor. Creșterea reală a salariului mediu din ECE este probabil să se apropie de 4% în 2025 și să încetinească la 3,3% în 2026, deoarece multiplele cicluri electorale din regiune au accelerat în continuare creșterea salariilor în 2024-2025. În unele țări, ciclurile electorale și majorările salariului minim vor alimenta și în viitor creșterea salariilor.
- Investițiile vor accelera în 2026 datorită fondurilor europene și a dobânzilor mai mici:
- Riscuri fiscale și politice sub supraveghere: România, Polonia, Ungaria și Slovacia se confruntă cu presiuni în creștere pentru a implementa ajustări fiscale. România, în special, riscă o retrogradare a ratingului suveran de credit, dacă nu va avea un angajament politic ferm de consolidare fiscală.
- Inflația și politica monetară: inflația se apropie de țintă în țări precum Cehia și Serbia, dar majorările de taxe și plafonarea prețurilor complică situația în alte țări. UniCredit prognozează reduceri prudente ale ratelor de dobândă, cu 25-50 de puncte de bază în 2025 în tările din regiune, rămânând un spațiu foarte limitat pentru reducere în 2026.