Sari direct la conținut

Se apropie vacanța, dar un episod de boală al copilului poate da totul peste cap. Ce poți face ca să previi asta

HotNews.ro
Un episod de boală al copilului poate strica planurile întregii familii / Foto: Mirko Vitali - Dreamstime.com
Un episod de boală al copilului poate strica planurile întregii familii / Foto: Mirko Vitali - Dreamstime.com

Se apropie sezonul vacanțelor, însă în această perioadă, un episod de boală acută sau febră al copilului poate da totul peste cap. Nu există soluții – minune pentru a putea preveni acest lucru, însă medicul Mihai Craiu vine cu o serie de sfaturi care te pot ajuta.

La copiii mici spre exemplu, carența de vitamina D, mai ales dacă ei nu primesc niciun supliment, reprezintă unul dintre promotorii „inabilității” imunitare, arată dr. Mihai Craiu.

Imunitatea nu crește cu suplimente

Sfatul medicului? Mișcarea în aer liber, exercițiile fizice, rutina de joacă prin parc constituie elemente cheie pentru creșterea imunității.

„Chiar și copiii care au un istoric de răceli frecvente trebuie duși afară. Sunt părinți a căror reacție în fața răcelilor repetate este să țină copilul în casă – nu îl mai duc la creşă, la grădiniță, ci îl țin numai înăuntru, «că poate iar răcește», iar transpiră, iar «îl trage curentul». Toate aceste crize de adaptare sunt inabilitățile unui sistem imunitar imatur”, explică dr. Mihai Craiu, unul dintre cei mai cunoscuți pediatri din România, care face de ani de zile educație medicală pentru publicul larg.

În plus, subliniază medicul, suplimentele sau vitaminele ar trebui administrate celor mici „doar la recomandarea medicului, atunci când există vreo carență dovedită”.

În rest, „cele mai bune «vitamine» pentru copii rămân un stil de viață echilibrat și multă grijă din partea părinților”.

Copilul tău răcește des?

Atunci când copilul răcește des, mulți părinți se gândesc sau li se spune că cel mic are „imunitatea scăzută”.

„Vedem peste tot reclame la produse minune care promit «imunitate de fier»”, atrage atenția dr. Mihai Craiu. Dar „adevărul este că un sistem imunitar puternic nu vine din suplimente scumpe sau trucuri magice. Imunitatea se construiește treptat.”

„Știu că există multă confuzie legată de cum putem sprijini imunitatea celor mici. Când ai informația corectă, poți lua decizii liniștit, fără să mai cazi pradă promisiunilor false sau fricii inutile”, explică medicul.

Dieta sănătoasă este esențială

În cazul copiilor, un pas foarte important pentru a menține echilibrul sistemului imunitar este și o dietă sănătoasă. Le puteți oferi celor mici legume și fructe (se recomandă cinci porții pe zi, iar legumele și fructele ar trebui să ocupe jumătate din farfurie), cereale integrale și proteine ​​slabe, potrivit specialiștilor citați de Harvard Health Publishing.

O dietă sănătoasă conține, de asemenea, lactate sau o altă sursă de calciu și grăsimi sănătoase precum uleiurile vegetale.

Alimentele de evitat sunt alimentele procesate, alimentele cu adaos de zahăr și alimentele cu grăsimi nesănătoase, cum ar fi grăsimile saturate care se găsesc în produsele de origine animală. Asta nu înseamnă că cel mic nu poate mânca niciodată prăjituri sau înghețată. Dar dacă vrei un copil sănătos, el nu ar trebui să mănânce acele alimente în fiecare zi.

Somnul, la fel de important pentru sănătatea celui mic

Pentru a menține sănătatea copilului și a-l feri de îmbolnăviri frecvente, și odihna este esențială pentru el.

Cantitatea de somn de care are nevoie un copil variază în funcție de vârstă (de la 12 la 16 ore pe zi pentru sugari și până la 8 sau 10 ore pentru adolescenți), precum și de la copil la copil (unii au nevoie de o perioadă de odihnă mai lungă, iar alții de mai puține ore de somn).

Puteți încuraja un somn sănătos limitând ecranele – dispozitivele ar trebui să fie închise cu o oră sau două înainte de culcare și, de preferință, să nu fie în dormitor noaptea – și respectând un program regulat.

Foto: Dreamstime.com

INTERVIURILE HotNews.ro
OSZAR »