Sari direct la conținut

Corespondență de la Vilnius. Zelenski anunță o întâlnire cu Nicușor Dan: „O ocazie să discutăm subiectele noastre de interes comun, nu doar cele ale UE” / „România este foarte importantă” / VIDEO

Corespondență de la Vilnius. Zelenski anunță o întâlnire cu Nicușor Dan: „O ocazie să discutăm subiectele noastre de interes comun, nu doar cele ale UE” / „România este foarte importantă” / VIDEO
Volodimir Zelenski la summitul de la Vilnius. Foto: Mindaugas Kulbis / AP / Profimedia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a spus luni jurnaliștilor români prezenți la summitul B9 de la Vilnius că în cursul zilei de azi va avea o întâlnire tête-à-tête cu președintele României, Nicușor Dan. Reportera HotNews, Rebecca Popescu, transmite din capitala Lituaniei cele mai importante informații de la eveniment.

Președintele Ucrainei a spus că întâlnirea cu omologul său român va fi „o ocazie să discutăm subiectele noastre de interes comun, nu doar cele ale Uniunii Europene”.

„L-am invitat deja pe președintele României să viziteze Ucraina. Cred că vă va spune el. România este foarte importantă”, le-a spus Zelenski jurnaliștilor. 

Zelenski, despre alegerile din Polonia: „Am vorbit cu câștigătorul și l-am felicitat deja”

Într-o discuție pe care a avut-o cu jurnaliștii din mai multe țări prezenți la Vilnius, Zelenski a spus că este important ca astăzi să se întâlnească cu partenerii Ucrainei pentru „a discuta chestiunile importante”. 

Zelenski a vorbit și despre alegerile prezidențiale din Polonia, care au fost câștigate de naționalistul Karol Nawrocki.

„Am vorbit cu câștigătorul și l-am felicitat deja. Sper că voi avea oportunitatea de a vorbi cu el. Polonia este un prieten bun și un vecin puternic. Respect votul oamenilor din Polonia”, a spus Zelenski. 

Ce se întâmplă la Vilnius 

Reprezentanții celor cincisprezece state au participat duminică la un dineu informal înaintea summitului propriu-zis

Luni, liderii vor fi primiți de președintele lituanian Gitanas Nausėda care va ține și un discurs înaintea sesiunii plenare. La ora 15:00, ora României, va avea loc o conferință de presă comună la care vor participa președintele Lituaniei, Secretarul General al NATO, președintele Poloniei, Nicușor Dan, premierul Danemarcei și președintele Ucrainei. 

Prima Doamnă a Lituaniei, Diana Nausėdienė, organizează luni un program special pentru soțiile șefilor de stat prezenți la summit. Alături de Prima Doamnă a Cehiei, Eva Pavlová, va deschide o expoziție despre relațiile lituano-cehe la Biblioteca Națională. Ulterior, împreună cu Prima Doamnă a Poloniei, Agata Kornhauser-Duda, va vizita o grădiniță bilingvă și un azil pentru bolnavi cu boli în stadiu terminal.

Summitul are loc în contextul în care duminică a avut loc turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Polonia. La summitul de acum, Polonia va fi reprezentată de președintele Andrzej Duda, aflat la final de mandat. Nicușor Dan a fost duminica trecută, în 25 mai, în Polonia, unde și-a arătat susținerea față de candidatul pro-european, primarul Varșoviei, Rafał Trzaskowski, care însă între timp a pierdut alegerile.

INTERVIURILE HotNews.ro
OSZAR »