Cum au evoluat motivele pentru care divorțează românii, pornind de la o analiză a Statisticii. „Divorțul gri” ia o tot mai mare amploare

Anul trecut, în România avea loc un divorț la fiecare jumătate de oră, potrivit unei analize transmise HotNews.ro de Institutul Național de Statistică. Cele mai frecvente divorțuri au fost la grupa de vârstă 45-49 ani, în cazul bărbaților, iar în cazul femeilor la grupa de vârstă 35-39 ani. Numărul divorțurilor având drept cauză infidelitatea conjugală este mai mare în cazul bărbaților, arată datele Statisticii.

Numărul femeilor în vârstă de până la 30 ani care au divorţat a fost de 2,2 ori mai mare decât numărul bărbaţilor aparţinând aceleiaşi grupe de vârstă.

Fenomenul „divorțului gri” (în care partenerii au peste 50 de ani) se manifestă și în România, numărul acestor divorțuri crescând an de an (cu un maxim în anul 2021), fiind mai mult decât dublu față de primii ani de după Revoluție.

Începând cu vârsta de 50 de ani, numărul bărbaţilor care au divorţat crește semnificativ față de cel al femeilor: de 1,3 ori la grupa de vârstă 50-54 ani, de 1,5 ori la grupa de vârstă 55-59 ani şi de circa două ori mai mult la grupa de vârstă 60 ani şi peste.

Vârsta medie a soţilor la divorţ a fost de 44,9 ani pentru bărbaţi şi de 41,4 ani pentru femei.

Comparând vârsta medie la divorţ cu vârsta medie la căsătorie (34,4 ani pentru bărbaţi şi 31,4 ani pentru femei) se poate observa în cazul cuplurilor care au divorţat că secvenţa de viaţă maritală durează, în medie, 10,5 ani pentru bărbaţi, respectiv 10,0 ani pentru femei.

Pe judeţe, cele mai ridicate valori ale vârstei medii la divorţ la bărbați s-au înregistrat în judeţele Galați (46,7 ani), Vaslui (46,5 ani) și Brăila (46,2 ani), iar la femei în județele Galați (42,9 ani), Brăila (42,7 ani) și Municipiul București (42,4 ani).

Cea mai mică valoare a vârstei medii la divorţ s-a înregistrat în judeţul Giurgiu, atât pentru bărbaţi (43,1 ani), cât şi pentru femei (39,6 ani).

În 13 județe numărul divorțurilor din mediul rural l-a depășit pe cel din urban, mai arată INS. E vorba de: Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Iași, Ilfov, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman și Vaslui.

Circa 10% din divorțurile înregistrate la nivel național au loc în București. Cele mai puține divorțuri au fost în judeţele Mehedinți (111 divorţuri) şi Tulcea (162 divorţuri).

Comparativ cu celelalte țări din Uniunea Europeană, în anul 2023 (ultimul an pentru care sunt date disponibile la nivel european), România, cu o rată a divorțurilor de 1,2‰, s-a situat sub media europeană (1,6‰).

Cele mai mici rate de divorțialitate la nivel european s-au înregistrat în Slovenia (1,0‰) și Croația (1,1‰), iar cele mai mari rate de divorțialitate s-au înregistrat în Letonia (2,8‰),Lituania (2,5‰) și Finlanda (2,1‰).

Potrivit datelor INS, motivele de divorț sunt: adulterul, gelozia şi violenţa fizică sunt cele mai răspândite cauze care duc la divorţ, urmate de consumul excesiv de alcool şi droguri.

Pe plan mondial, cele mai frecvente motive pentru divorț sunt:  lipsa de angajament în relație: 75%, infidelitate: 59,6%, diferențe ireconciliabile: 57,7%, căsătorie prea timpurie: 45,1%,  dificultăți financiare: 36,7%, abuzul de alcool sau de alte substanțe: 34,6%, violențe domestice: 23,5%.

În urmă cu 200 de ani, motivele dominante erau altele: abandonul familial, boli (!), bigamie, amestecarea de sânge, călugărirea unuia dintre soţi, hoţia bărbatului, diferenţe sociale nepotrivirea de vârstă sau sodomie, se arată în cartea cercetătoarei românce Constanta Vintilă-Ghitulescu „În șalvari și cu ișlic. Biserică, sexualitate, căsătorie si divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea”.

Abandonul familial- soţia trebuie să-şi aştepte bărbatul timp de cinci ani

La Mitropolie (instituția vremii care gestiona divorțurile) au fost înregistrate mai multe cereri care invocă abandonul domiciliului conjugal ca motiv de separare, dintre care cele depuse de femei sunt duble ca număr. De aproape 4 ori mai multe plângeri sunt împotriva bărbaților care își abandonează familia față de femeile care fug cu amanții.

Glavele (capitolele) 235 şi 236 din Îndreptarea Legii analizează părăsirea familiei în funcţie de sexul partenerului, acordând importanţă mai ales abandonului masculin.

Soţia trebuie să-şi aştepte bărbatul timp de cinci ani. Dacă în această perioadă, soţul nu i-a trimis nici bani, nici scrisoare, ea poate înainta „cererea de despărţenie”. În acelaşi timp, femeia trebuie să probeze cu martori absenţa soţului dar şi insistența cu care s-a străduit să-l găsească.

„Sub pretextul căutării unei slujbe sau exercitării acesteia, soţul pleacă de acasă şi uită să se mai întoarcă”, scrie Constanța Vintilă.

Plecat cu negustoria, Nicolae din mahalaua Golescului rămâne la Constantinopol. După şase ani revine în Bucureşti cu treburi, dar nu trage „acasă“. Deşi poartă turban şi şalvari, foştii vecini îl recunosc şi îi cer să se reîntoarcă la soţie. Acesta îşi neagă identitatea, afirmând că se numeşte Ismail, dar ţine să le spună că soţia este prima vinovată de turcirea sa. Mărturiile vecinilor o vor ajuta pe Stana să obţină separarea.

Bigamia- Plecarea la muncă e un bun prilej pentru a contracta o nouă căsătorie fără a o declara pe prima

În acest mod procedează micii meşteşugari sau negustorii balcanici veniţi din Imperiul Otoman. Ei încheie, în Valahia, o altă căsătorie tăinuindu-şi starea civilă sau negând existenţa unei alte relaţii. Cum preoţii nu se arată întotdeauna vigilenţi, bigamia apare. De altfel, ea ajunge să fie cunoscută numai datorită unor întâmplări nefericite în care oamenii sunt amestecaţi şi care le dezvăluie adevăratul statut.

Arhivele au păstrat zeci de cazuri de bigamie, fără a lua în seamă concubinajul, deoarece asemenea legături, deși ilicite şi păcătoase, nu au întinat taina sfântă a nunții.

Dima plăcintarul grecul, după ce se instalează la Bucureşti, se căsătoreşte cu Maria, dar fară a o avertiza că are soţie şi copii în „ţara lui“.

Un bărbat realizează mai uşor o altă căsătorie decât o femeie, pentru că se deplasează mai mult (15 cazuri de bărbaţi bigami, numai o femeie bigamă). Cel mai adesea, pentru a evita toate etapele nefericite şi costisitoare ale unui proces de divorţ, soţul părăseşte domiciliul conjugal şi se aşază într-un alt sat şi într-un alt judeţ, cât mai departe de casă, unde nu este cunoscut şi unde se căsătoreşte a doua oară, scrie Constanța Vintilă.

Boală- dar nu orice boală şi nu orice bolnav poate cere separarea

Diversele maladii constituie de asemenea un bun motiv pentru divorţ, dar nu orice boală şi nu orice bolnav poate cere separarea. După Pravilă se acordă despărţirea pentru lepră, indiferent care dintre soţi se află bolnav şi indiferent în ce moment al vieţii a intervenit boala. În ceea ce priveşte epilepsia de pildă, lucrurile se complică. Dacă boala a intervenit după căsătorie, separarea nu se mai poate face nici pentru soţ, nici pentru soţie. Cele două maladii sunt singurele pentru care se poate invoca separarea; se adaugă impotenţa.

Boala apare ca motiv principal de divorţ în 35 de cereri, în 17 cazuri sunt bărbaţii cei care dau jalbă la Mitropolie şi în alte 14 jalbe femeile invocă boala soţului (dintre care şapte privesc neputinţa masculină) şi alte 4 jalbe, unde femeile, cunoscându-şi situaţia, îi dezleagă pe soţi de legământul matrimonial.

Bolile invocate sunt teribile: lepra, ologeala, lingoarea (febra tifoidă), orbirea, epilepsia, sifilisul, nebunia. Aceste maladii apar de obicei după căsătorie, căci dacă ar fi existat înainte bărbatul ar fi refuzat să se însoare cu o femeie bolnavă.

Alte diverse motive: călugărirea unuia dintre soţi, hoţia bărbatului, căsătoria silită

Diverse alte motive pot fi invocate pentru a cere despărţirea: amestecarea de sânge, călugărirea unuia dintre soţi, hoţia bărbatului, căsătoria silită, diferenţe sociale, nepotrivirea de vârstă, sodomie.

Amestecarea de sânge este văzută de Biserică ca legătura cea mai detestabilă: „sângele amestecat iaste un păcat şi o greşeală mai rea şi mai cumplită decât preacurvia“, glăsuieşte glava 211.1 Pravila consideră că relaţiile incestuoase dintre părinţi şi copii, dintre fraţi şi surori, dintre bunici şi nepoţi prezintă gradul cel mai mare de periculozitate.

Aceste relaţii se pedepsesc cu moartea, în schimb, celelalte legături de rudenie şi alianţele spirituale se lasă la voia judecătorului.

Amestecarea de sânge nu devine decât rareori subiect pentru o jalbă, ea fiind descoperită, mai degrabă, datorită altor probleme pe care oamenii le au sau pur şi simplu întâmplător, prin intermediul unui denunţ din partea unui membru al comunităţii respective.

Gheorghe şi Maria din satul Ştefanda, judeţul Vlaşca, sunt fraţi vitregi. Ei fug împreună la Giurgiu unde se căsătoresc. şi unde rămân timp de cinci ani. Orice întoarcere în ţară le-ar aduce pedeapsa, întrucât legătura lor încalcă normele Bisericii. Traiul într-o lume străină, departe de casă şi fară ajutorul familiei n-a mers aşa cum se aşteptau probabil, căci după cinci ani revin spăşiţi. Pentru a scăpa de pedeapsă, la 3 noiembrie 1791, ei se prezintă singuri în faţa mitropolitului, se umilesc şi se pocăiesc, susţinând că n-au ştiut că au comis un păcat atât de grav.

Hoţia constituie motiv de divorţ numai în patru cazuri, dar ea apare alături de abandonul conjugal în trei cazuri şi în alte trei cazuri este asociată cu traiul rău. Legea acordă separarea atunci când se poate dovedi că bărbatul fură, jefuieşte biserici şi morminte sau este tâlhar de drumul mare.

Neaga din satul Moldoveni cerea despărţirea de soţul ei, după patru ani de căsătorie. Gheorghe este un hoţ notoriu care şi-a ascuns foarte bine năravul. La şapte luni după nuntă şi-a reluat vechea activitate şi a reînceput prin a sparge biserica Neguţătorilor din Buzău de unde a furat cărţi şi odăjdii. Prins, închis, eliberat, Gheorghe sparge o altă biserică la Ploieşti.

De data aceasta, pedeapsa se agravează, fiindcă judecătorii decid să-l transforme în exemplu pentru restul comunităţii: după ce i s-au tăiat nasul şi urechile şi după ce a fost plimbat prin târg, hoţul este trimis la ocnă. Soţia cere separarea tocmai pentru a se proteja, temându-se ca urgia domnească să nu se abată şi asupra ei. Viaţa alături de un astfel de bărbat este întotdeauna nesigură. Soţia se teme pentru propria viaţă şi pentru cea a copiilor, arată lucrarea citată.

Stabilitatea, de care un cămin are nevoie, devine imposibil de controlat, averea comună şi zestrea putând fi oricând confiscate ca urmare a comportamentului masculin. Hoţul, ajuns la închisoare, nu mai reprezintă un sprijin pentru familia sa, ci o povară. lată de ce femeia refuză să continue o astfel de relaţie şi încearcă să se elibereze prin intermediul unui divorţ.