Plan de înarmare extinsă a Marii Britanii. Guvernul de la Londra schimbă și gândirea strategică de apărare: „Dronele ucid mai mulți oameni decât artileria”

Marea Britanie a anunțat că va schimba radical strategia de apărare ca răspuns la amenințările Rusiei, a riscurilor nucleare și atacurilor cibernetice prin investiții în drone și războiul digital în detrimentul unei armate de dimensiuni mai mari, scrie Reuters.
Răspunzând insistențelor președintelui SUA Donald Trump ca Europa să-și asume responsabilități mai mari în ce privește propria securitate, premierul Keir Starmer a promis cea mai mare creștere a bugetului apărării de la sfârșitul Războiului Rece.
„Dronele ucid mai mulți oameni decât artileria”
Însă cu finanțele limitate, planul guvernului britanic preconizează să facă armata mai letală, nu mai mare, învățând din războiul ruso-ucrainean, în care dronele și tehnologia au transformat câmpul de bătălie.
Secretarul Apărării John Heasley a declarat că adversarii Marii Britanii se aliază, iar tehnologia schimbă modul în care este purtat războiul. „Dronele ucid mai mulți oameni decât o face artileria tradițională în războiul din Ucraina și cine pune mai repede tehnologia în mâna forțelor armate va câștiga”, a spus Heasley.
Starmer a dispus o evaluare a apărării strategice la scurtă vreme după ce a devenit prim-ministru în luna iulie, însărcinând experții cu un plan pentru următorii 10 ani.
În pofida reducerilor de buget al apărării în ultimii ani, Marea Britanie încă rămâne alături de Franța una din puterile militare de prim rang ale Europei, cu o armată care contribuie la apărarea flancului estic și cu o flotă care rămâne prezentă în zona indo-pacifică. Însă armata, cu numai 70.860 de militari antrenați, este cea mai mică de la epoca războielor napoleoneene, iar guvernul spune că trebuie reformată din cauza amenințărilor strategice în creștere.
James Cartlidge, coordonatorul politicilor de securitate al conservatorilor, aflați în opoziție, spune că guvernul nu a dovedit că poate finanța recomandările făcute din evaluare, ceea ce înseamnă că „a evitat marile decizii”. „O evaluare a apărării strategice fără finanțare este doar o listă de dorințe”, le-a spus Cartlidge membrilor Camerei Comunelor, mulți dintre ei nemulțumiți că au aflat din presă conținutul evaluării.
Însă cea mai mare companie de armament britanică BAE Systems a salutat evaluarea, pe care a descris-o „un semnal clar de cerere” pentru sectorul apărării să investească și să dezvolte tehnologii.
Investiții în armamentul nuclear
Potrivit planului acceptat de către guvern, Marea Britanie își va mări flota de submarine de atac, care sunt alimentate cu energie nucleară, dar au armament convențional, și va cheltui 15 miliarde de lire până în 2029 pentru înlocuirea focoaselor nucleare existente. Vor fi construite cel puțin șase fabrici de muniție, vor fi produse 7.000 de arme cu rază lungă de acțiune și vor fi introduse noi echipamente de comunicații pentru trupele aflate în luptă.
Un comandament cibernetic și electromagnetic va coordona capacitățile cyber, în contextul în care rețelele militare britanice au fost atacate cibernetic de 90.000 de ori în ultimii doi ani. Numărul total al militarilor este programat să ajungă la 76.000 după 2029.
„A sosit momentul să schimbîm modul în care ne apărăm”, le-a spus Starmer muncitorilor de la șantierul naval Govan din Scoția. „Când suntem direct amenințați de către state cu forțe militare avansate, cea mai eficientă cale de a le descuraja este să fim pregătiți”, a mai spus primul-ministru britanic.
Starmer a anunțat deja că bugetul apărării va crește de la 2,3% la 2,5% din PIB în 2027, însă adversarii politici au cerut guvernului să avanseze o dată pentru momentul în care procentajul va ajunge la 3% din PIB, în condițiile în care secretarul general al NATO Mark Rutte le-a cerut statelor membre să ajungă la 3,5% din PIB, la care să se adauge încă 1,5% pentru cheltuieli conexe sectorului securității. Starmer a afirmat că este încrezător că cheltuielile Londrei pentru apărare vor ajunge la 3% după alegerile programate în 2029.