Sari direct la conținut

Trump presează UE să cedeze în negocierile comerciale, amenințând cu taxe suplimentare

HotNews.ro
Trump presează UE să cedeze în negocierile comerciale, amenințând cu taxe suplimentare
Donald Trump. Foto: Andrew Thomas/NurPhoto/ Shutterstock Editorial / Profimedia

Negociatorii comerciali ai președintelui SUA Donald Trump fac presiuni asupra Uniunii Europene pentru reducerea unilaterală a tarifelor aplicate produselor americane, avertizând că, în lipsa unor concesii, discuțiile pentru evitarea unor noi taxe de 20% nu vor avansa, relatează Financial Times, conform Reuters.

Reprezentantul SUA pentru Comerț, Jamieson Greer, urmează să îi transmită comisarului european pentru Comerț, Maros Sefcovic, că ultima „notă explicativă” venită din partea Bruxellesului este sub așteptările Washingtonului, susțin surse citate de publicația britanică.

În timp ce Uniunea Europeană insistă pentru un cadru comun de negocieri, cele două părți rămân, însă, prea departe de un acord.

Reuters precizează că nu a putut verifica imediat informațiile publicate de FT. Atât Comisia Europeană, cât și biroul Reprezentantului SUA pentru Comerț au refuzat să comenteze.

Statele Unite au impus, în martie, tarife de 25% pentru automobilele, oțelul și aluminiul provenite din UE, urmate în aprilie de taxe de 20% pentru alte produse europene.

Ulterior, Washingtonul a redus temporar aceste tarife la jumătate, oferind o fereastră de 90 de zile, până pe 8 iulie, pentru ajungerea la un acord mai amplu.

În replică, Uniunea Europeană a suspendat planurile de impunere a unor tarife de retaliere și a propus eliminarea completă a taxelor vamale pentru bunurile industriale de ambele părți.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
INTERVIURILE HotNews.ro
OSZAR »