De ce Moscova nu consideră Vaticanul o variantă serioasă pentru negocierile de pace / Un înalt oficial rus a făcut chiar și o glumă

Rusia nu consideră Vaticanul drept o opțiune serioasă pentru negocieri de pace cu Ucraina deoarece Sfântul Scaun conduce lumea Catolică și este înconjurată de Italia, o țară membră UE, au declarat pentru Reuters trei surse rusești de rang înalt.
Acestea au subliniat și că oficialii ruși nici măcar nu pot zbura acolo din cauza restricțiilor occidentale.
Vaticanul a fost tăcut până acum în spațiul public la ideea vehiculată de președintele american Donald Trump după o discuție la telefon cu Vladimir Putin, aceea că Papa Leon al XIV-lea ar putea găzdui negocieri menite să pună capăt celui mai amplu război din Europa de după AL Doilea Război Mondial.
Premierul italian Giorgia Meloni a afirmat săptămâna trecută că Papa Leon al XIV-lea, primul pontif născut în SUA, și-a confirmat dorința de a găzdui discuții în timpul unei convorbiri telefonice cu ea.
Rușii nu prea au cum să ajungă la Vatican
„Vaticanul cu siguranță nu este văzut în Rusia ca o forță serioasă capabilă să rezolve un conflict atât de complex”, a declarat o sursă rusă de rang înalt care știe cum gândește Kremlinul.
Printre motivele citate de cele trei surse se numără faptul că atât Rusia, cât și Ucraina sunt țări predominant ortodoxe, în timp ce Vaticanul este înconjurat de Italia, membră NATO, care a sprijinit Ucraina și a sancționat în mod repetat Rusia.
Kremlinul și Vaticanul nu au răspuns la solicitările de declarații ale agenției internaționale de presă. Când a fost întrebat săptămâna trecută despre ideea Vaticanului, Kremlinul a spus doar că nu a fost luată încă nicio decizie.
Sursele ruse au subliniat că, pentru majoritatea înalților oficiali ruși, ar fi foarte dificil să ajungă la Vatican chiar și de la Moscova, deoarece zborurile directe au fost anulate după începerea războiului, la 24 februarie 2022, și există o multitudine de sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva oficialilor ruși.
Gluma unui înalt oficial rus: Doar Haga ar fi mai bună
Unul dintre oficialii ruși a făcut chiar o glumă, spunând că singurul loc mai bun decât Vaticanul ar fi Haga – sediul Curții Penale Internaționale (CPI), care a emis un mandat de arestare a lui Putin pentru crime de război.
Ministrul de externe al lui Putin, Serghei Lavrov, a declarat vineri că ideea Vaticanului ca o potențială scenă pentru negocierile de pace este „puțin neelegantă”, având în vedere că Rusia și Ucraina sunt țări ortodoxe.
Surse ruse au spus că ele consideră Turcia, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar și Oman ca locuri potențial potrivite pentru discuții. Putin a lăudat în mod repetat statele arabe din Golf și Turcia pentru încercările lor de a media încheierea războiului.
foto: © Elvira Kolomiytseva | Dreamstime.com