Primul protest anunțat în țară față de decizia CCR prin care averile rudelor demnitarilor nu vor mai fi făcute publice: „O nouă ordonanță 13” / Inițiatorii au retractat invitația

Comunitatea „Vă vedem din Sibiu” a anunțat că iese în stradă după decizia Curţii Constituţionale (CCR) de joi, potrivit căreia declarațiile de avere și de interese nu vor mai fi publice.
UPDATE: Activiștii au retras invitația la protest.
„O nouă ordonanță 13 dată de CCR. Ieşim cu toţi în Piaţa Mare Sibiu”, au transmis reprezentanţii comunităţii „Vă vedem din Sibiu”, pe pagina lor de Facebook.
Membrii acesteia – oameni din toate domeniile – au organizat un protest „mut” neîntrerupt, timp de 669 de zile, după adoptarea Ordonanţei 13.
Comunitatea „Vă vedem din Sibiu” a organizat atunci, zilnic, la ora 12.00, un protest mut în faţa sediului PSD Sibiu, în ceea ce au denumit „Zona liberă de corupţie”, amintește News.ro.
CCR a decis, joi, că prevederile legale potrivit cărora declaraţiile de avere trebuie să conţină şi bunurile şi veniturile soţilor sunt neconstituţionale, admiţând astfel o sesizare vizând articole ale Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.
„Determină asumarea răspunderii penale a declarantului pentru informaţii pe care acesta nu le deţine/nu le cunoaşte în mod direct”, a argumentat Curtea.
De asemenea, declaraţiile de avere nu vor mai fi publice, Curtea invocând „concepţia europeană orientată spre necesitatea protecţiei vieţii private şi a datelor cu caracter personal”, dar şi prevederea din Constituţie potrivit căreia „autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată”.
Decizia CCR produce efecte pentru viitor şi nu priveşte declaraţiile de avere şi de interese depuse anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial.