Cum se schimbă comportamentul liliecilor din Europa, din cauza iernilor tot mai calde și mai scurte

Iernile din Europa devin tot mai calde și mai scurte, iar acest lucru afectează și viața unor lilieci de 30 de grame greutate și cu blană brun-roșcată. Sezonul de hibernare se va reduce, iar zonele de hibernare se „mută” mulți km la nord, arată un studiu din Germania.
O echipă de cercetători a studiat modul în care temperatura ambientală influențează consumul de energie al liliecilor europeni și a construit un model matematic pentru a prezice la ce latitudini pot aceștia supraviețui iernii (în stare de hibernare) și cum se va schimba zona în care acest proces se petrece.
Studiul re referă la liliecii din specia „Common noctule”, așa-numitul liliac mare cu aripi late. Cântărește aproximativ 25–40 de grame (medie de 30 g) și are o anvergură a aripilor de până la 40 cm. Își duc traiul în păduri, parcuri și orașe, adesea în scorburile arborilor sau în crăpături din clădiri. Acești lilieci hibernează din toamnă până primăvara, în copaci scorburoși, clădiri sau în peșteri.
Modelul dezvoltat încearcă și o estimare a modului în care se va modifica în timp aria de hibernare a acestor lilieci. Aria s-a deplasat spre nord în ultima jumătate de secol și modelele matematice indică pe viitor o deplasare suplimentară spre nord-est cu până la 14% din aria actuală, până în anul 2100, evoluție determinată de iernile mai scurte și mai calde care vor urma în Europa, scrie publicația phys.org.
Calculele arată că, atât limita sudică, cât și cea nordică a ariei potențiale de hibernare, se vor deplasa spre nord, limita sudică având chiar un avans mai accentuat. Din 1901, habitatele potrivite pentru iernat s-au deplasat deja cu aproximativ 260 km spre nord.
Extinderea actuală spre nord-est este preconizată să continue cu aproximativ 80 km, arată o medie a modelelor climatice analizate, ceea ce va duce la o creștere a ariei potențiale de hibernare cu 6%-14% până la final de secol, în funcție de severitatea scenariului climatic luat în calcul.
În scenariul cel mai pesimist – cu o creștere de 2,35°C a temperaturii medii pe timp de iarnă și o reducere a sezonului de hibernare cu 41 de zile – se preconizează o deplasare spre nord de aproximativ 730 km, ceea ce înseamnă o deplasare totală de aproape 990 km în două secole.
Studiul a fost realizat la Institutul Leibniz pentru Cercetări Zoologice și asupra Faunei Sălbatice (Leibniz-IZW) de o echipă din departamentele de ecologie evolutivă și genetică evolutivă. Lucrarea a fost publicată în revista Ecology Letters.
Cercetarea are titlul: Shorter and Warmer Winters Expand the Hibernation Area of Bats in Europe.
Sursa foto: Dreamtime.com